Și printre minunile Sale [este și aceea că] tu vezi pământul umilit [pustiu și neroditor], dar când Noi facem să coboare apa peste el, atunci el se mișcă și se umflă. Cu adevărat, Acela care îi dă lui viață este Cel care dă viață și morților, fiindcă El este cu Putere peste toate.
Cu adevărat, cei care răstălmăcesc Versetele Noastre nu Ne sunt necunoscuți. Și oare este mai bun cel care este aruncat în Foc sau cel care va veni în siguranță în Ziua Învierii? Faceți ceea ce voiți, fiindcă El este Binevăzător a ceea ce faceți voi.
Cu adevărat, cei care nu cred în Mesaj [Coran][9], când el vine la ei...[10]. Și cu adevărat, el este o Carte plină de Putere[11].
[9] Îl resping sau preferă interpretările deviante [10] Concluzia se înțelege a fi: „ei vor avea parte de o pedeapsă de nedescris” [11] Ce nu poate fi imitată, rezistentă la atacuri, protejată de Allah
Deșertăciunea nu va veni la ea nici dinaintea și nici din urma ei, pentru că ea este o Revelație de la un [Domn care este] Hakim [Înțelept], Hamid [Vrednic de Laudă]!
Dacă Noi l-am fi făcut un Coran într-o altă limbă [decât araba], ei ar zice: „De ce nu sunt Versetele sale tâlcuite? Un [Coran] nearab și un [Mesager] arab?” Spune: „El este pentru cei care cred ocârmuire și tămăduire, însă aceia care nu cred [au] în urechile lor surzenie și el este pentru ei rătăcire! Aceștia sunt ca și cei chemați dintr-un loc depărtat.”
Noi i-am dăruit lui Moise Cartea și au fost neînțelegeri asupra ei. Și de n-ar fi fost un cuvânt [poruncă][12] de mai înainte de la Domnul tău, s-ar fi fost hotărât între ei. Însă ei au rămas în mare nedumerire în privința ei.