Cu adevărat, printre ei sunt unii [evreii] care modifică Scriptura [Tora] cu limbile lor, pentru ca voi să credeți că [aceasta] este din Scriptură, însă aceasta nu este din Scriptură și ei spun: „Aceasta este de la Allah”, dar nu este de la Allah. Ei spun minciuni împotriva lui Allah deși aceștia cunosc adevărul.
Nu i se cuvine unui om căruia Allah i-a dăruit Scriptura[16], autoritatea și Profeția să le spună apoi oamenilor: „Fiți adoratorii mei și nu ai lui Allah”, ci [se cuvine să spună]: „Fiți supuși Domnului [și învățători pioși], întrucât voi ați învățat [pe alții] Scriptura și ați învățat și voi [din ea]".
[16] Sau în cazul profetului Mohammed (pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) „Cartea” (Coranul)
Și nici nu v-ar putea porunci să-i luați pe Îngeri și pe Profeți drept Domni. Oare ar putea să vă poruncească necredința după ce ați fost musulmani [supuși ai lui Allah]?
Și [aduceți-vă aminte, o, Oameni ai Cărții] când Allah a încheiat un legământ cu Profeții, [spunându-le]: „Vă dau vouă Scriptura și Înțelepciunea. Apoi, dacă va veni la voi un Mesager pentru a întări ceea ce aveți, voi trebuie să credeți în el și să-l sprijiniți!” [Allah] a spus: „Consimțiți voi și acceptați această învoială cu Mine?” Ei au răspuns: „Consimțim!” Atunci a zis Allah: „Atunci mărturisiți, iar Eu Mă aflu împreună cu voi printre cei care mărturisesc!”
Doresc ei o altă religie decât Religia lui Allah, din moment ce Lui I s-au supus toate din Ceruri și de pe Pământ, de voie ori de nevoie și la El se întorc.