Și [spunând]: „Rugați-vă de iertare la Domnul vostru și întoarceți-vă, căindu-vă, la El [și] El vă va ajuta să vă bucurați de o plăcere frumoasă până la un timp anumit și-i va da fiecăruia care merită răsplata cuvenită. Însă dacă vă veți întoarce, atunci cu adevărat, eu mă tem pentru voi de chinul unei Zile mari.
Cu adevărat ei [necredincioșii] își închid piepturile, pentru a se ascunde de El. Dar chiar dacă se învelesc ei, ascunzându-se în veșmintele lor, El Știe atât ceea ce țin ei ascuns, cât și ceea ce destăinuiesc, căci El este 'Alim [Bineștiutor] al lăuntrului piepturilor.